Articolul 30 din Constituţie consacră una dintre cele mai
importante cuceriri democratice, libertatea de exprimare, care face
parte dintre drepturile fundamentale înscrise în legea fundamentală.
După ce, în
primele alineate ale textului sunt enunţate atributele esenţiale ale libertăţii
de exprimare, în ultimele trei alineate, legiuitorul constituant impune anumite
limite exerciţiului – ce ar putea deveni abuziv şi nociv – al acestei
libertăţi.
În
alineatul 6 – care se află într-o manifestă corelaţie cu calomnia prin presă –
se prevede că libertatea de exprimare „nu poate prejudicia demnitatea,
onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine”.
În literatura juridică s-a exprimat opinia potrivit căreia
lezarea dreptului la propria imagine, la care se referă textul constituţional,
se poate înfăptui prin captarea, conservarea şi difuzarea imaginii unei
persoane şi prin montajul realizat din reunirea unor persoane independente,
făcută cu scopul de a obţine un anume ansamblu. Este vorba de imaginea fizică,
inclusă în fotografii, filme imprimate, emisiuni de televiziune etc.
La
fundamentul acestui punct de vedere stă, desigur, înţelesul literal al
termenului de „imagine”. În acest înţeles literal, imaginea este o reproducere
a înfăţişării fizice, reproducerea care poate face obiectul unei fotografii, a
unei emisiuni televizate, a unei picturi, desen etc.
Într-un
punct de vedere opus celui de mai sus s-ar putea susţine că noţiunea de proprie
imagine are o sferă mai largă, ea fiind folosită pentru a exprima rezultanta
însuşirilor unei persoane, a concepţiilor afişate, a calităţii activităţii
profesionale, a comportamentului său, a coeficientului de cinste şi lealitate
manifestate în raporturile sale cu ceilalţi membri ai societăţii. Toate acestea
creează o imagine nu grafică ci conceptuală, reprezentând modul
în care este receptată şi evaluată persoana respectivă în societatea în care
trăieşte.
Aceasta
ar fi propria imagine care intră sub protecţia avută în vedere de textul
constituţional. Acest text s-ar putea susţine – enumeră, ca obiective ale
protecţiei legale, demnitatea, onoarea, viaţa particulară şi dreptul la propria
imagine. Este de observat că primele trei atribute menţionate în text –
demnitatea, onoarea, viaţa particulară – se conjugă cu modul de comportare
al persoanei. Ar putea fi de presupus că legiuitorul constituţional a avut în
vedere în cel de-al patrulea termen folosit – propria imagine – o noţiune cu
rezonanţă omogenă, deci legată tot de comportarea persoanei şi nu de un obiect
material cum este o fotografie, imprimat, desen etc. Propria imagine
–rezultat al unui complex de comportări – ar completa în înţeles omogen,
celelalte noţiuni prevăzute în text, determinând totalitatea acelor atribute
ale persoanei care reprezintă, în acelaşi timp, valori supuse protecţiei
legale.
Desigur
că, în noţiunea largă de proprie imagine, în acest din urmă înţeles, ar intra
şi reproducerile grafice de orice fel ale persoanei – fotografii, filme etc. –
care ar putea, trucate fiind, să deformeze imaginea reală a persoanei. Aceste
imagini ale persoanei fizice s-ar integra şi ele în noţiunea constituţională de
proprie imagine, dar ar constitui doar un fragment limitat al acesteia,
o simplă componentă, supusă şi ea protecţiei legale ca şi întreaga imagine
personală reală, care constituie obiectul dreptului ocrotit de legea
fundamentală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu