vineri, 10 iunie 2016

Cui revine răspunderea pentru „delictele de presă”?


În ceea ce priveşte problema cine anume este comitentul căruia îi revine răspunderea civilă alături de autorul calomniei prin presă, rezolvarea ei ne este oferită în mod amănunţit de art.30 alin.8 din Constituţia României.
Iată cuprinsul acestui text: „Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului d radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege”.
În finalul articolului citat se edictează – de astă dată în legătură cu răspunderea penală – că: „Delictele de presă se stabilesc prin lege”.
Această scurtă edictare finală ridică două probleme.
Prima dintre aceste probleme se referă la folosirea de către legiuitorul constituţional a termenului de „delicte”, deşi acest termen a fost scos din terminologia legii penale române, odată cu desfiinţarea diferenţierii infracţiunilor în „crime” şi „delicte”. În actualul stadiu al legislaţiei noastre penale, termenul folosit pentru a desemna toate încălcării normelor penale este acela de „infracţiuni”. În această situaţie, se pune întrebarea: de ce a folosit legiuitorul constituţional termenul de „delicte”?
Să reprezinte oare folosirea acestui termen intenţia de a se reintroduce în legea penală împărţirea infracţiunilor în crime şi delicte? Să reprezinte ea oare intenţia de a înlocui, în viitor, termenul general de „infracţiuni” cu acela de „delicte”? Sau să fie doar traducerea literală a unui termen folosit în unele norme democratice din dreptul internaţional?
Ne-ar fi greu să dăm un răspuns la aceste întrebări. Dar evoluţia viitoare a reglementărilor penale ne va putea pune în situaţia de a afla – eventual – raţiunea care a stat la baza folosirii acestui termen.
A doua problemă pe care o sugerează edictarea finală din art.30 este de a şti dacă „legea” la care se referă textul constituţional – privind stabilirea „delictelor” de presă – este Codul penal sau dacă se intenţionează edictarea unei legi speciale privitoare la activitatea de presă şi la faptele cu caracter penal săvârşite în cadrul acestei activităţi. Socotim că, în orice lege – fie ea Codul penal, fie o lege specială privitoare la activitatea de presă, fie orice altă lege care ar cuprinde şi referiri la activitatea de presă – între oricare dintre acestea ar fi edictată o dispoziţie cu caracter sancţionator privitoare la fapte săvârşite prin presă, eficienţa sa juridică va fi aceeaşi. Problema rămâne o problemă de sistematizare legislativă.
Cercetătorii acreditaţi pot solicita accesul la dosare/documente din arhiva CNSAS pe baza unei cereri în care se menţionează caracterul cercetării – studiu istoric, politologic, psihologic, sociologic – precum şi forma de valorificare – carte, articol, conferinţă, temă de cercetare. În activitatea de documentare, cercetătorii acreditaţi au obligaţia să respecte şi să ocrotească viaţa intimă, familială şi privată, conform prevederilor Legii nr.677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare, aşa cum s-au obligat „pe propria răspundere, cunoscând că legea penală pedepseşte falsul în declaraţii”.
Art.5 alin.1 din legea menţionată, referitor la condiţiile de legitimitate privind prelucrarea datelor, dispune că orice prelucrare de date cu carcater personal poate fi efectuată numai dacă persoana vizată şi-a dat consimţământul în mod expres şi neechivoc pentru această prelucrare.
Ceea ce se mai poate desprinde din textul art.30 alin.8 din Constituţie este că legea reprezintă singurul act normativ care poate cuprinde dispoziţii penale privitoare la fapte săvârşite în activitatea de presă. Alte acte normative, oricare ar fi natura acestora, nu pot cuprinde asemenea dispoziţii. Potrivit prevederilor art.73 alin.3 lit.h din Constituţie, infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora se reglementează prin lege organică, pentru adoptarea căreia este necesar, aşa cum prevede art.76 alin.1 din Constituţie, votul majorităţii membrilor fiecărei Camere.
Prin aceste dispoziţii se consacră încă o dată, ca o garanţie în plus – votul majorităţii membrilor fiecărei Camere – principiul legalităţii incriminării, înscris în art.2 din actualul Cod penal, al cărui conţinut nu este niciodată inutil să fie amintit: „Legea penală prevede care fapte constituie infracţiuni, pedepsele ce se aplică infractorilor şi măsurile ce se pot lua în cazul săvârşirii acestor infracţiuni”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu