luni, 8 februarie 2016

Va consolida justiţia prestigiul autorităţilor?


Articolul 257 alin.(4) din Codul penal prevede agravarea pedepsei pentru infracţiunea de ultraj, dacă faptele  de ameninţare (6 luni la 2 ani), lovire sau orice acte de violenţă (6 luni la 5 ani sau amendă), vătămare corporală (2 ani la 7 ani), vătămare corporală cauzatoare de moarte (de la 6 la 12 ani) și omor (10 la 20 ani) sunt comise asupra unui polițist sau jandarm, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții sau asupra unui membru de familie al funcționarului public, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate.
Nu vom insista asupra raportului dintre democraţie şi protejarea excesivă a organelor autorităţii de stat. Este de resortul politologilor şi sociologilor să examineze dacă protejarea excesivă a organelor puterii de stat, care constituie o caracteristică definitorie a statutului dictatorial, este compatibilă şi cu o conducere democratică în care apropierea şi concordanţa de obiective dintre putere şi popor par a exclude severitatea sancţionatorie specifică statului poliţist. Ne vom opri numai asupra unor aspecte pe care le considerăm legate de raţiunea juridică şi de fundamentarea morală a dispoziţiei legale privind infracţiunea de ultraj.
Această infracţiune face parte dintre infracţiunile pe care legea le caracterizează ca fiind „contra autorităţii”. Ocrotirea penală este acordată în cadrul acestei infracţiuni autorităţii de stat. Dar autoritatea de stat este una singură, indiferent de organul prin care ea se exercită. Oricare ar fi acest organ, atingerea ce se aduce exercitării funcţiei sale loveşte autoritatea de stat, iar aceasta este una singură, este aceeaşi la toate nivelele funcţiilor îndeplinite. Aşa încât lovirea, vătămarea corporală sau orice acte de violenţă (fizică ori verbală) sau ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă contra unui funcţionar aflat în exerciţiul funcţiunii are aceeaşi rezonanţă socială nocivă, indiferent de natura funcţiei şi de poziţia ierarhică a funcţionarului respectiv, căci această rezonanţă socială nocivă se măsoară nu după natura şi gradul ierarhic al funcţiei, ci după respectul unic şi nediferenţiat ce se datorează autorităţii de stat. Aşa precum acelaşi respect-unic şi nediferenţiat – i se datorează drapelului ţării, fie că este arborat pe faţada Parlamentului, fie că este înfipt la poarta unei şcoli primare dintr-o localitate rurală, tot aşa, acelaşi respect – unic şi nediferenţiat – i se datorează autorităţii de stat, oricare ar fi funcţia celui ce reprezintă această autoritate.
În Codul penal este prevăzută, între infracţiunile săvârşite de militari, şi aceea de lovire a superiorului de către inferior sau a șefului de către subordonat ori a inferiorului de către superior sau șef, atunci când cel lovit se află în exercitarea atribuțiilor de serviciu ori pentru acte îndeplinite în legătură cu aceste atribuții (art.420 Cod penal). De observat că textul menționat nu cuprinde niciun fel de diferenţiere a pedepei (închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă) în raport cu gradul sau funcţia militară ale celui lovit. Fie că acesta este un general sau un plutonier, fie că este şef de Stat Major sau simplu ofiţer de administraţie, pedeapsa prevăzută de lege este aceeaşi pentru cel ce a săvârşit lovirea. La fel, asemenea diferenţieri nu şi-ar avea loc nici în cazul respectului datorat autorităţii de stat. Desigur că în fapt, pentru a stabili o pedeapsă mai severă sau mai blândă, judecătorii vor ţine seama de toate împrejurările concrete ale cauzei, între care se numără şi natura funcţiei celui ultragiat. Dar aceasta este o problemă de individualizare a pedepsei de către judecători, nu de reglementare prin lege a acesteia.
Desigur, în principiu, înscrierea în lege a unei agravante legate de poziţia victimei nu constituie o erezie juridică. Dar s-ar putea ca legiferarea agravantei la care ne-am referit mai sus să fie considerată ca o inoportunitate juridică, o distanţare de principiile democratice şi o privire oarecum superficială asupra a ceea ce trebuie să însemne prestigiul autorităţii publice. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu