sâmbătă, 13 februarie 2016

Justiţia sub papucul politicului?


Să lăsăm un pic la o parte iureşul consideraţiilor privind rolul pe care îl poate avea şi ar trebui să îl aibă justiţia în eradicarea corupţiei. Dacă tot vorbim atâta de justiţie, poate a sosit clipa să ne şi întrebăm cum ar trebui să fie ea.
În ceea ce mă priveşte consider că justiţia trebuie să fie independentă pentru a putea fi obiectivă şi imparţială. Independenţa Justiţiei faţă de alte organe de stat, faţă de opinia publică, faţă de orice ingerinţă, de oriunde ar veni, constituie o condiţie esenţială pentru ca ea să-şi poată îndeplini cu demnitate rolul social ce îi revine. Iar independenţa Justiţiei este garantată de inamovibilitatea judecătorilor.
Problema asupra căreia considerăm că trebuie să se oprească cercetarea istorico-politică şi cea juridică este de a şti dacă legiferarea existentă, pe de o parte, şi organele de justiţie în funcţiune, pe de altă parte, sunt în măsură să soluţioneze în mod satisfăcător asemenea procese, care au nu numai un caracter juridic, ci şi pronunţate tente politice. Pentru că, în asemenea procese, faptele supuse judecăţii nu pot fi scoase din complexul de coordonate politice în care au avut loc, coordonate în lipsa cărora faptele respective nu ar fi putut fi săvârşite. Politicul apare nu ca o simplă circumstanţă ocazională, ci ca o condiţie cauzală necesară infracţiunilor pusă în sarcina celor trimişi în judecată.
Se pune întrebarea: dacă politicul nu poate fi înlăturat din antecedenţa cauzală a unor asemenea fapte, poate fi el eludat atunci când este vorba de evaluarea acestor fapte în balanţa justiţiei? Puşi în faţa unor procese în care politicul deţine o dimensiune esenţială, vor putea oare judecătorii să includă această dimensiune în cadrul normelor de drept în vigoare şi al practicilor rutinare, destinate altor dimensiuni, mai simple, mai obişnuite, din care se ţese pânza vieţii cotidiene? Răspunsul, credem, este negativ. Judecătorii nu pot să nu simtă că, dincolo de normele juridice, pe care le cunosc bine şi ştiu să le aplice, mai există o serie de elemente politice greu de definit, care dau procesului o fizionomie specifică. Problema este: vor putea să toarne în modestele tipare juridice elementele – adesea clocotitoare – ale politicului?
Chemată să judece un asemenea proces, instanţa de judecată ar putea fi parţial influenţată de pulsaţiile politice ale momentului. Ea va căuta, poate, să descifreze aceste pulsaţii şi este posibil ca ele să se reflecte – măcar parţial – în hotărâre, fie că au fost intuite corecte, fie că au fost doar bănuite, dacă nu chiar evaluate greşit.
Aşadar, se poate admite că străduinţa de a da o hotărâre întemeiată pe corecta interpretare a dispoziţiilor legale se împlineşte în asemenea cazuri cu influenţele oculte şi insesizabile ale atmosferei politice generale din momentul judecăţii şi cu percepţia pe care judecătorii o au, în acel moment, privind realităţile politice ale timpului când au avut loc faptele judecate.
Acest amalgam de intuiţii şi influenţe îşi pune adesea amprenta pe hotărârea pronunţată. Este verosimil, dacă nu chiar posibil, ca această hotărâre să se deosebească de hotărârile obişnuite, limitate la o aplicare cât mai conştiincioasă – şi implicit rigidă – a textelor de lege, la fapte stabilite printr-o apreciere obiectivă a probelor. Ea va cuprinde acele elemente greu de definit cu care politicul se insinuează în conştiinţele oamenilor, implicit în conştiinţele judecătorilor.
Iată cum s-ar explica aparentele incoerenţe ale unor hotărâri, contradicţiile ce pot apărea între soluţiile unor instanţe, aspectul deficitar cu care se soldează uneori efortul vizibil al unor judecători de a se situa pe poziţia cea mai conformă cu dreptatea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu