joi, 22 octombrie 2015

O mineriadă uitată?


Mineriada din 13-15 iunie 1990 a însemnat instrumentarea unui război civil de către puterea politică de atunci. Regimul a făcut o tentativă de suprimare a opoziţiei politice şi civice, atentând la ideea însăşi a statului de drept. Minerii, manipulaţi cu cinism, s-au substituit forţelor de ordine, arestând şi maltratând oamenii pe criteriul luptei de clasă. La rândul lor, forţele de ordine au împrumutat de la detaşamentele paramilitare „metoda” corecţiei discreţionare. Toată drojdia propagandei marxist-leniniste a izbucnit în acele zile de coșmar.
Atunci când Miron Cozma a fost arestat mulţi (naivi) au răsuflat uşuraţi, spunându‑şi că, în sfârşit, autoritatea statului se face din nou simţită în România. Numai că s‑a ignorat faptul că Miron Cozma a fost cercetat și condamnat doar pentru mineriada din septembrie 1991, soldată cu căderea guvernului Roman. Astfel că, neîncrezători în ofensiva anticorupţie, unii au zâmbit pe sub mustaţă, fiind convinşi că nu este vorba decât despre o vendetă politică. Or, toată lumea ştie că mineriada din 1991 nu este decât o consecinţă a celor anterioare. Minerii au venit la Bucureşti şi în ianuarie 1990, şi în februarie 1990, şi în iunie 1990. Şi atunci au rupt spinări, au lovit în stânga şi‑n dreapta şi au primit mulţumirile şefului statului pentru „înaltul simţ civic” de care au dat dovadă.
Acum, vălul uitării pare să se fi aşternut peste primele trei mineriade. Culmea, până şi posturile de televiziune, atunci când comentează evenimentele din septembrie 1991, prezintă mai mult imagini de la mineriadele anterioare, dar nu se pomeneşte nici măcar un cuvânt despre ele. Să fie de vină amnezia? Exclus!
Or, toate mineriadele au fost puse la cale de acelaşi mecanism politic. Chiar mineriada din iunie 1990 este consecinţa primelor incursiuni minereşti din ianuarie şi februarie 1990. Şi toate acestea, ca urmare a clientelizării acestei categorii sociale, prin acordarea unor privilegii salariale. Păi, ar fi avut România bani să‑şi facă o „Legiune străină’? Sigur că nu. S‑au pompat mulţi bani în Valea Jiului, dar a meritat. Iar, ca să nu scadă entuziasmul ortacilor şi pentru a fi cât mai bine antrenaţi în luptele de stradă, aceştia au fost chemaţi de mai multe ori în Bucureştiul ‑ „rebel”.
Într‑un cuvânt, în limbaj juridic, este vorba de o infracţiune continuată şi anchetarea ei nu poate fi concepută pe segmente. Așa fiind, se impune extinderea anchetei şi la mineriada din iunie 1990. Şi să nu spună cineva că prima zi a respectivei mineriade, cea din 13 iunie 1990, a și fost anchetată şi adusă în faţa justiţiei, căci acest lucru s‑a produs… dar numai în ce priveşte victimele. Altfel ar fi venit vorba şi de atrocităţile ortacilor, şi doar aceştia erau... intangibili. În schimb, călăii au primit o mângâiere pe lămpaş şi o „mică atenţie”, o subvenţie de câteva sute de miliarde de lei.
Reamintesc că eu însumi am fost implicat în judecarea aşa‑zisei „rebeliuni legionare”, iniţiată de „bande înarmate” ce fluturau „steaguri verzi”. Realizând că, în realitate, ceea ce s-a urmărit atunci a fost lichidarea brutală a opoziției și a oricărei încercări de contestare a regimului instaurat de Ion Iliescu, instanţa i‑a achitat pe toţi inculpații, neexistând nici o probă în sensul celor afirmate şi susţinute de șeful Statului, motiv pentru care am fost „eliberat” mintenaș din funcţia de preşedinte al Tribunalului Municipiului București.
Din nefericire, pentru zilele de 14 şi 15 iunie 1990 nu s‑a mai vrut nici o anchetă şi nu a mai avut loc nici un proces.
Miron Cozma 1‑a prins pe Dumnezeu de picior atunci când i‑a strâns mâna ex‑preşedintelui Iliescu şi a primit mulţumirile acestuia. Numai că, în realitate, Miron Cozma este un infractor care, fără nici un dubiu, a încălcat legile ţării! Dar aceasta în postura de unealtă a regimului Iliescu. Iar acum, principala învinuire care i se aduce lui Miron Cozma, pentru mineriada din 1991, anume de subminare a instituţiilor statului, este cel puţin ciudată, dacă nu absurdă. În iunie 1990 minerii au venit tocmai pentru a consolida un regim politic cu toate instituţiile lui, la cererea şefului statului. În realitate, ceea ce s‑a urmărit atunci a fost lichidarea brutală a opoziţiei şi a oricărei încercări de contestare a regimului instaurat de Ion Iliescu. A nu se uita devastarea sediilor PNŢCD, PNL şi AFDPR, devastarea sediului ziarului „România Liberă”, devastarea Universităţii, devastarea locuinţelor unora din personalităţile politice. În toate aceste acţiuni, minerii au fost conduşi pas cu pas de ofiţeri de securitate şi poliţie, care au înmânat minerilor liste cu adresele unor importanţi lideri politici.
În încheiere, să amintim un drept fundamental al omului: dreptul la nevinovăţie. Miron Cozma are dreptul să se apere. Numai că, apărându‑se, ar trebui să spună tot ce ştie.