luni, 26 ianuarie 2015

O realitate păgubitoare în cel mai înalt grad pentru societatea românească

 
A încetat să mai fie o noutate faptul că managerii multor întreprinderi au acţionat cu bună ştiinţă în direcţia falimentării acestora, astfel încât la ora privatizării să şi le poată însuşi pe mai nimic. Decapitalizarea este şi astăzi în floare, importurile şi exporturile continuând să fie realizate prin intermediul unor S.R.L-uri căpuşe, cu profituri inimaginabile. Este în sistem bine pus la punct, cu acoperire legală încă din 1990, când prin Parlament a fost trecută legea societăţilor comerciale. Mai târziu, pentru a se evita răspunderile falimentului, secţiunii corespunzătoare a Codului comercial i-a luat locul o caricatură de lege privind procedura lichidării judiciare, menită să-i scoată basma curată pe marii vinovaţi.
Am prezentat pe larg motivele (Cum să-i faci scăpaţi pe managerii corupţi) pentru care am sugerat Guvernului ca – printr-un act normativ clar – să interzică participarea la procesul de privatizare, direct sau prin interpuşi a directorilor (managerilor), membrilor consiliilor de administraţie şi ai adunărilor generale ale acţionarilor, care se fac răspunzători de situaţia financiară dezastruoasă sau chiar de falimentarea întreprinderilor în fruntea cărora s-au aflat. Situaţii create (deliberat) cu scopul de a-şi însuşi pe mai nimic, la ceasul privatizării, „rămăşiţele” propriei lor gestiuni.
Presupunând că înţelege şi împărtăşeşte îngrijorarea Alianţei pentru Lege şi Ordine din România şi că nu e dispus să camufleze procedeele mafioţilor din economie transmitem Guvernului proiectul actului normativ intitulat „Lege privind incompatibilităţile în procesul privatizării unor societăţi comerciale”.
Spaţiul nu-mi îngăduie să reproduc acum şi aici, textul acestei vitale reglementări, a cărei rapidă adaptare ar avea semnificaţia stopării hoţiei în atât de controversata zonă a privatizării, pentru a o aduce la nivelul onestităţii şi transparenţei mult dorite. În rezumat scopurile unei atare legi ar fi următoarele:
a) instituirea obligaţiei, în cazul în care o societate comercială cu capital majoritar privat depune o scrisoare de intenţie de cumpărare a acţiunilor emise de societăţi comerciale la care statul este acţionar majoritar şi care înregistrează pierderi şi datorii reprezentând cel puţin o treime din capitalul social, de a nu cumpăra acţiuni de la astfel de societăţi, în situaţia în care acţionarii şi persoanele care ocupă funcţii de conducere în societatea cu capital majoritar privat au raporturi personale cu reprezentantul FPS în AGA, precum şi cu persoanele care ocupă funcţii de conducere în societăţile comerciale la care statul este acţionar majoritar;
b) Excluderea de drept, din funcţiile de conducere ale unei societăţi comerciale la care statul este acţionar majoritar, dacă starea financiară a acesteia este critică sau a fost declanşată procedura de lichidare din cauza incompetenţei persoanelor aflate în administrarea şi conducerea societăţii;
c) Instituirea prezumţiei că persoanele care exercită funcţia de administrator sau director executiv al unei societăţi comerciale la care statul este acţionar majoritar şi ajunsă în situaţiile prevăzute la litera b) sunt culpabile de producerea situaţiei financiare critice a societăţii respective;
d) Instituirea unor sancţiuni aplicabile acţionarilor, administratorilor, directorilor generali şi cenzorilor societăţii comerciale la care statul este acţionar majoritar, aflate în situaţia prevăzută la litera b), dacă nu au luat măsuri pentru redresarea economică a societăţii comerciale.
Adoptarea unei asemenea vitale reglementări – după părerea mea, chiar şi sub forma unei ordonanţe de urgenţă (unde a mers mia, treacă şi suta) – ar fi cea mai mare lovitură dată mafiilor care vreme de peste douăzeci de ani au jefuit ca în codrul avuţia naţională. Până una alta, mai are nevoie de avizul ministrului Justiţiei şi, fireşte, de binecuvântarea echipei guvernamentale. Acum, când se face atâta zarvă pe tema corupţiei, promovarea unui asemenea act normativ testează buna-credinţă a puterii. 

duminică, 25 ianuarie 2015

Despre Legea lustraţiei


Interviul acordat – atenţie! – în anul 1999, reprodus sub titlul „Despre Legea lustraţiei”, nu şi-a propus să vă reamintească cine este autorul respectivei iniţiative legislative (a cărei paternitate a fost revendicată ulterior de politicianul, cu nume de cod, „Dana”) ori că recent a fost respinsă o „nouă” iniţiativă similară şi nici că în prezent nu există interes pentru interzicerea accesului foştilor demnitari comunişti la funcţiile publice.
Ceea ce am dorit să subliniez este că – ignorând „experienţa alegerilor anterioare, constatările mass-media şi sentimentul de revoltă faţă de faptul că în Parlament se strecoară fel de fel de personaje sub umbrela listelor de partid şi care nu ar avea ce căuta acolo, dat fiind statutul lor moral cel puţin discutabil” – Legea nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului (modificată şi completată prin actele normative emise până la 1 ianuarie 2015) nu statuează interdicţia accesului la o funcţie publică a persoanelor cu „antecedente penale” (este vorba, desigur, de cei condamnaţi definitiv pentru „infracţiuni de drept comun”, şi nu condamnări politice ori condamnări politice mascate de presupuse delicte de drept comun), precum şi a celor care au avut calitatea de lucrători ai Securităţii ori colaborator al acesteia (care au instrumentat ori au denunţat activităţile sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist „şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”).
Despre Legea lustraţiei

România Liberă – 17.11.1999
(a consemnat Mihai Ionescu) 

‑ Ce v-a determinat să veniţi cu această iniţiativă legislativă?
‑ Sunt mai multe motive: apropierea alegerilor, experienţa alegerilor anterioare, constatările mass-media şi sentimentul de revoltă faţă de faptul că în Parlament se strecoară fel de fel de personaje sub umbrela listelor de partid şi care n-ar avea ce căuta acolo, dat fiind statutul lor moral cel puţin discutabil.
‑ Aveţi sprijinul PNŢCD pentru propunerea dumneavoastră?
‑ N-am nici un semn că s-ar fi discutat această propunere legislativă la nivelul conducerii PNŢCD, dar personal cred că iniţiativa mea nu contravine în nici un fel partidului, pentru că ştiu că PNŢCD doreşte puritatea morală a membrilor săi şi a celor care doresc să acceadă la o funcţie publică - fie ea de parlamentar, ministru, magistrat sau funcţionar în administraţie.
‑ Există totuşi un proiect în administraţie privind lustraţia care aparţine senatorului Ticu Dumitrescu...
‑ Vreau să fac precizarea că propunerea mea nu s-ar numi o lege a lustraţiei, aşa cum era cea a dlui Ticu Dumitrescu şi care interzicea celor ce au deţinut demnităţi în statul comunist să candideze pentru funcţiile publice în noul stat de drept. Propunerea mea se referă doar la cei cu antecedente penale şi la colaboratorii şi agenţii poliţiei politice care au lezat drepturile fundamentale ale omului; este vorba deci despre statutul moral al celui care doreşte o demnitate publică. Am înţeles însă că iniţiativa dlui Ticu Dumitrescu a primit aviz negativ la nu ştiu ce nivel (Guvern - n.n.) şi nu ştiu de ce s-a întâmplat aşa...
‑ De ce dumneavoastră nu propuneţi bararea accesului la funcţii publice pentru foştii demnitari comunişti?
‑ Răspunsul la întrebarea dv. ar putea sugera şi motivele pentru care iniţiativa dlui Ticu Dumitrescu a primit aviz negativ. Eu nu cred că la ora actuală mai există interesul de a bara accesul foştilor demnitari comunişti la funcţiile publice, câtă vreme în primele două legislaturi (1990-1992 şi 1992-1996) Parlamentul a fost format prin excelenţă din aceste structuri. Am observat că această idee nu este agreată probabil din considerente biologice – îmbătrânirea atinge inexorabil pe oricine, deci şi pe vechea gardă comunistă. Este posibil de asemenea să nu se fi dorit atingerea altui subiect fierbinte şi crearea de animozităţi în partidele social-democrate. Sau poate nu s-a dorit influenţarea cursei prezidenţiale... Oricum, ideea aceasta se putea susţine cu brio în 1990, în 1992, până în 1996! Dar să vii acum, în anul 2000, să interzici unei fosile comuniste să candideze mi se pare că nu mai e oportun. Pe de altă parte, Parlamentul nu funcţionează cum trebuie din alt motiv, şi anume statutul moral al celor ce-l compun. Or, antecedentele penale şi faptele de opresiune nu se pot justifica aici peste 1000 de ani. În privinţa credinţei politice, omul se mai pocăieşte. Eu am văzut că cei mai buni vorbitori pe legile proprietăţii nu sunt cei din PNŢCD, ci toată Academia „Ştefan Gheorghiu”. Iată că oamenii reuşesc cu timpul, să-şi modifice concepţiile şi nu pot fi înlăturaţi din Parlament pe un astfel de motiv. Dar cei care au furat, au schingiuit şi au violat nu au ce căuta în Parlament.
‑ Aţi fi de acord să susţineţi armonizarea proiectului dv. cu cel al lui Ticu Dumitrescu?
‑ Cum să nu! Singura mea temere e însă că blocarea accesului foştilor demnitari comunişti la funcţiile politice vine prea târziu şi poate fi interpretată ca o vendetă. Dar n‑am nimic împotrivă ca această măsură să fie formulată ca un amendament la proiectul meu. Privesc cu toată simpatia o adăugire la acest proiect al meu de modificare a legii electorale. Totuşi nu pot crede că această măsură va beneficia de susţinerea majorităţii senatorilor, fiind vorba despre o lege organică. Sunt realist, ştiu că legea trebuie agreată de majoritate.
‑ Credeţi că sunt şanse ca propunerea dv. să fie adoptată până la viitoarele alegeri?
‑ Dacă propunerea merge aşa cum am formulat-o eu, fără măsurile privindu-i pe foştii demnitari comunişti, va trece, şi chiar destul de rapid. Dacă se va ataşa însă şi acea prevedere, cred că va trece abia în sesiunea din ... 2010.
‑ În opinia dv., după alegerile de anul viitor vom avea mai multă moralitate în viaţa politică?
‑ Pentru a avea o clasă politică morală există o singură soluţie: votul uninominal. Altă soluţie nu este, nici măcar propunerea mea. Votul uninominal va da măsura exactă a unei clase politice aşa cum şi-o doreşte electoratul, pentru că aleşii vor avea o responsabilitate mai mare, nu se vor mai putea ascunde de cei 80.000 de alegători după umbrela partidului. Nu se va mai putea întâmpla ca Parlamentarul să fie însoţit de tot partidul la Procuratura Generală (aşa cum s-a petrecut cu deputatul PDSR Gabriel Bivolaru – n.r.). Pentru că te ia de gât pe stradă electorul: „Dom’le, eu când te-am pus acolo nu te-am pus ca să furi!”. Revenind la propunerea mea legislativă, mai am de făcut două precizări. În primul rând ea nu se referă la toţi securiştii, ci doar la cei care au lezat drepturile fundamentale ale omului, la cei care au avut activităţi de poliţie politică. Eu nu mă refer la ţârcovnici, portari sau şoferi ai Securităţii... În al doilea rând, prin antecedente penale nu se înţeleg condamnările politice ori condamnările politice mascate de presupuse delicte de drept comun. Deci nici vorbă ca persoanelor care au suferit astfel de condamnări să li se interzică accesul la funcţiile publice. Eu îi am în vedere doar pe infractorii de drept comun.

miercuri, 21 ianuarie 2015

NODURI ÎNTR-O REŢEA DE TIP MAFIOT

Articol preluat de la ZIARIŞTI ONLINE.RO
 
"În continuarea articolului Consilierul lui Iohannis, Andrei Muraru, cercetat pentru şantaj, instigare şi complicitate la furt de documente secrete. Profesorul Corneliu Turianu de la CNSAS l-a prins cu documentele (1) », publicăm astăzi demersurile profesorului Corneliu Turianu, secretar al Colegiului CNSAS, de demantelare a nodurilor unei reţele de tip mafiot:
(...)
La data de 06.11.2012, Corpul de Control al Ministrului Justiţiei a sesizat „in rem” Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti cu privire la faptul că, în urma controlului efectuat în perioada 21.09. – 19.10.2012 de către inspectorii desemnaţi din cadrul Corpului de Control al Ministrului la Direcţia Resurse Umane şi la Serviciul Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Ministerului Justiţiei, s-a constatat dispariţia din arhiva centrală a instituţiei a unui număr de 17 dosare profesionale, printre care şi dosarul meu profesional, deşi acestea figurau înregistrate într-un registru de depozit multianual, constituit începând cu anul 1999.
La data de 10.12.2014, urmare a cererii mele, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti mi-a trimis copie a Rezoluţiei nr.11501/P/2012 din data de 10.12.2013, împreună cu referatul întocmit de organele de poliţie. (Anexa 1)
Cercetările au fost efectuate de Secţia 17 Poliţie, care „a stabilit că în registru apare menţiunea că dosarele în cauză au fost scoase din arhivă la data de 17.10.2007 şi înaintate consilierului MURARU ALEXANDRU (…) Cu această ocazie au fost identificate două înscrisuri olografe tip „bilet” ataşate registrului prin capsare, în care sunt enumerate sub formă de listă mai multe dosare profesionale identificate prin numele magistratului şi numărul de arhivă al dosarului, listă însoţită de menţiunea „dl MURARU ALEXANDRU, consilier personal la Dir. Comunicare, având menţionată data de 17.10.2007 (…) Referitor la dosarele de personal a căror lipsă a fost constată din arhivă, Gădăleanu Maria declară că potrivit unor uzanţe neoficiale, acestea au fost solicitate telefonic de către consilierul ministrului MURARU ALEXANDRU, i-au fost puse la dispoziţie de către Marinescu Valjean, au fost menţionate în registru de arhivă după care s-a deplasat la et.1 al instituţiei, în biroul lui MURARU ALEXANDRU IULIAN căruia i le-a înmânat (…) Deşi i-a solicitat să semneze în registru pentru primirea acestora, acesta i-a spus că nu are timp însă dosarele îi vor fi returnate imediat ce vor fi consultate de către ministru (Tudor Chiariu – n.n.) (…) până la această dată dosarele nefiindu-i restituite de către MURARU ALEXANDRU (subl.n.)
În final însă, organul de cercetare penală constată că, la data de 17.10.2007, MURARU IULIAN-ALEXANDRU nu avea calitatea de funcţionar public în cadrul Ministerului Justiţiei, potrivit prevederilor art.6 lit. a si b raportat la art.2 alin.2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi, pe cale de consecinţă, la data de 17.10.2012 s-au împlinit termenul de prescripţie pentru comiterea infracţiunii prev şi ped de art.242 alin.1 Cod penal.
Examinând actele premergătoare efectuate în cauză şi preluând motivarea că făptuitorul nu ar avea calitatea de funcţionar public, procurorul Florea Stoian Andreia dispune prin Rezoluţia din 10.12.2013 neînceperea urmăririi penale faţă de MURARU IULIAN-ALEXANDRU sub aspectul săvârşirii infr.prev.de art.242 alin.1 C.p.
Impotriva acestei Rezoluţii am formulat plângere, invederând că noţiunea de „funcţionar public” la care se face referire în art.242 C.p. este cea definită de chiar Codul penal în art.147, respectiv: „Prin funcţionar public se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art.145” şi nicidecum definiţia funcţionarului din Statutul funcţionarilor publici.
Pornind de la definiţia dată de Codul penal, în speţă este incident art.242 alin.3 Cod penal, anume: „Dacă faptele prevăzute în alin. 1 şi 2 sunt săvârşite de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, maximul pedepselor prevăzute în aceste alineate se majorează cu un an”. Deci pedeapsa este în acest caz este de maxim 6 ani. Pe cale de consecinţă, aplicând art.122 alin.1 lit.c, termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani. Aşadar, se impunea dispunerea începerii urmăririi penale împotriva consilierului MURARU ALEXANDRU-IULIAN sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art.242 alin.3 Cod penal.
Primul-procuror însă, prin Ordonanţa nr.1953/II-2/2014 din 06.01.2015, contrar procurorului de caz deşi constată că numitul Muraru Iulian-Alexandru avea la data de 17.10.2007 calitatea de funcţionar public, în conformitate cu dispoziţiile art.147 Cod penal, fiind angajat în cadrul Ministerului Justiţiei în calitate de consilier al ministrului Justiţiei, omite să schimbe calificarea în art.242 alin.3 Cod penal, sustragere de înscrisuri în formă calificată (şi nu art.242 alin.2 care se referă la fapta de distrugere din culpă săvârşită eventual de Gădăleanu Maria).
Ca şi cum nu ar fi fost suficientă această „omisiune” a încadrării corecte a faptei săvârşite de Muraru Alexandru-Iulian, primul-procuror susţine că din probele aflate la dosarul cauzei „nu a rezultat dincolo de o îndoială rezonabilă condiţia ca autorul faptei să se fi aflat în momentul comiterii acesteia în exercitarea atribuţiilor de serviciu”. Cu alte cuvinte, când Muraru Alexandru, în calitate de consilier al ministrului Tudor Chiuariu, a solicitat dosarele ce i-au fost aduse în birou (şi pe care nu le-a returnat spunând ca „vor fi returnate imediat ce vor fi consultate de către ministru”), cei doi – consilierul personal şi ministrul – se aflau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu??? Atunci, în ce calitate au cerut şi li s-au dat respectivele dosare, care, potrivit dispoziţiilor art.42 alin.2 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, consacră caracterul confidenţial al datelor din dosarul profesional şi permit doar titularilor accesul la propriul dosar profesional??? Or, rezultă fără putinţă de tăgadă că respectivele dosare profesionale, deşi nu conţin informaţii de interes public, au fost sustrase de consilierul MURARU ALEXANDRU-IULIAN, cu complicitatea ministrului T. Chiuariu, tocmai în exercitarea atribuţiilor de serviciu, aceştia folosindu-se abuziv de funcţiile lor la acea dată în cadrul Ministerului Justiţiei.
Primul-procuror mai susţine că „în urma cercetărilor efectuate în cauză nu au fost identificate documente arhivistice care să ateste traseul urmat de acestea (dosare sustrase-n.n.)”. Ba există, „cele două înscrisuri olografe tip bilet” şi depoziţiile martorului Marinescu Valjean şi faptuitoarei Gădăleanu Maria care sunt arhisuficiente pentru a înlătura orice dubiu.
Mai mult, este cert că dosarul profesional al subsemnatului, folosit ulterior în scop de şantaj de MURARU ANDREI-DAN, fratele geamăn al făptuitorului MURARU ALEXANDRU-IULIAN, nu a fost restituit Ministerului Justiţiei nici până în ziua de azi. (Anexa 2)
Astfel că am rămas fără nici un document privind parcursul meu profesional şi în imposibilitate de a verifica autenticitatea actelor depuse în instanţă de către pârât în dosarul civil nr.11527/299/2012 aflat pe rolul Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti pentru judecarea acţiunii în răspundere civilă delictuală împotriva pârâţilor Muraru Andrei-Dan şi Observator Cultural.
Astfel, MURARU DAN-ANDREI a urmărit ca, prin ameninţarea subsemnatului cu darea în vileag a unei fapte imaginare, compromiţătoare pentru mine, pretins existentă în dosarul meu profesional, sustras de fratele său geamăn MURARU ALEXANDRU-IULIAN, să mă constrângă să demisionez din Colegiul CNSAS în favoarea numirii pe aceeaşi funcţie a fratelui său geamăn (prin intermediul P.N.L., ai căror membrii sunt ambii fraţi gemeni, precum şi ministrul Tudor Chiuariu – Anexa 3 şi 4).
În concluzie, vă rog ca în conformitate cu prevederile art.340 n.c.p.p. să admiteţi plângerea astfel cum a fost formulată, să desfiinţaţi soluţia atacată şi să trimiteţi cauza la procuror pentru a pune în mişcare acţiunea penală împotriva făptuitorului MURARU ALEXANDRU-IULIAN pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere de înscrisuri în formă calificată prevăzută de art.242 alin.3 C.pen. (art.259 alin.2 din noul Cod penal). De observat că şi într-un caz şi în altul, maximul pedepsei prevăzute de lege este peste 5 ani închisoare, astfel că termenul de prescripţie prrevăzut de art.122 alin.1 lit.c Cod penal (art.154 alin.1 lit.c din noul Cod penal) este de 8 ani.
Prof. univ. dr. Corneliu Turianu"
 

marți, 20 ianuarie 2015

Consilierul lui Iohannis, Andrei Muraru, cercetat pentru şantaj, instigare şi complicitate la furt de documente secrete. Profesorul Corneliu Turianu de la CNSAS l-a prins cu documentele (Partea 1)



Gemenii secreţi ai lui Fenechiu“. Aşa au fost porecliţi de presa locală din Iaşi fraţii Andrei şi Alexandru Muraru, protejaţii baronului Relu Fenechiu şi şpăgarului Tudor Chiuariu, cunoscuţi infractori penali, unul deja puşcăriaş, altul pregătindu-şi valiza, după ce DNA a descoperit în Ancheta Retrocedărilor frauduloase două noi şpăgi solicitate de acesta, în valoare de numai 5 500 000 de euro.
Pentru fostul ministru al Justiţiei, Alexandru Muraru a ales să-i sară la beregata doamnei Livia Stanciu, preşedinta ICCJ, într-un articol pentru care a fost dat afară de pe platforma blogurilor Adevărul.
“Inacceptabilul derapaj a avut loc în textul intitulat „O înfrângere cât o generaţie umilită: Tudor Chiuariu“, text publicat în data de 31 ianuarie 2014. Redacţia Adevărul îşi asumă prezenţa acestui text în secţiunea sa de Bloguri, dar consideră că domnul Muraru a folosit spaţiul public oferit prin blogul său de pe adevarul.ro în interes personal”, scriau editorii Adevărul.
Muraru îl considera pe infractorul Chiuariu – zis Al Şpagone – drept un fel de geniu al Justiţiei, “onest”, “competent”, “profesionist”, şamd. Un adevărat profesionist, după cum s-a văzut: profesionist al şpăgii. “Dincolo de penibila apărare făcută unui infractor dovedit, cu fapte săvârşite chiar din postura de ministru al Justiţiei, autorul se remarcă printr-un atac violent la adresa unui stâlp al sistemului de Justiţie: preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”, afirma ziarul Adevărul, cerându-şi scuze cititorilor săi pentru acest atac imund. Pentru acestea şi multe altele astăzi, Alexandru Muraru, cârtiţa lui Fenechiu şi Chiuariu, este membru al Consiliului de Administraţie al Radioului Public (!) în timp ce fratele său şi-a săpat un loc călduţ în Consiliul de Adminstraţie al TVR. “C-aşa-i în tenis!”
La capitolul “multe altele” se adaugă şi un furt calificat de documente secrete din Ministerul Justiţiei – pe când era consilierul personal al lui Chiuariu -, cu scop de şantaj, după cum relevă profesorul Corneliu Turianu, înfăptuit de fratele său geamăn, Andrei Muraru, în prezent consilier pentru relaţia cu societatea civilă al preşedintelui Klaus Iohannis. Se pune, desigur, problema: care societate civilă? Dacă este vorba, pe lângă asociaţia “Miliţia Spirituală”, de la care se revendică, şi de oengiştii de la PMSI (*), atunci poate ar fi cazul să intervină DNA.
Pentru că tot DNA a surprins furtul de documente secrete din Ministerul de Interne, soldat cu arestarea a doi complici. Cităm din ordonanţa DNA: “Suspecta Popa-Mocanu Ingrid-Luciana, în calitate de consilier al ministrului Afacerilor Interne, i-a permis accesul suspectului Șova Mihai la documente care conțineau informații nedestinate publicității și la care acesta nu avea acces, conform atribuțiilor de serviciu, pe care cei doi, ulterior, le-au fotocopiat în scopul obținerii unor foloase necuvenite.
Exact acesta este şi cazul celor doi gemeni Andrei şi Alexandru Muraru, cârtiţele lui Fenechiu şi Chiuariu, după cum reiese din sesizarea înaintată Parchetului de secretarul Colegiului CNSAS, Corneliu Turianu, pe care o prezentăm mai jos, aşa cum am obţinut-o prin mijloace specifice. Mâine veţi afla ce-i paşte pe cei doi gemeni, dintr-un alt document interceptat de redacţia noastră. (Z.O.)

(Va urma)

DOMNULE PRIM-PROCUROR,
Subsemnatul CORNELIU TURIANU, domiciliat în Bucureşti, sector 1, vă supun atenţiei următoarele precizări referitoare la plângerea mea, înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti, sub numărul 12807/P/2014, împotriva numitului MURARU DAN-ANDREI, înaintată de dvs. Secţiei 17 Poliţie în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art.259 n.c.p. (Anexa 1):
În realitate, faptele comise de MURARU DAN-ANDREI întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj şi, prin urmare, vă rog să dispuneţi trimiterea plângerii Secţiei 17 Poliţie în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârşirii de către acesta a infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art.207 alin.1 si 2 n.c.p.
Vă reamintesc că, ulterior depunerii plângerii înregistrate sub nr.12807/P/2014, la cererea mea, Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 5 Bucureşti mi-a comunicat rezoluţia din 10.12.2013 (Anexa 2) privind pe MURARU IULIAN-ALEXANDRU, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art.242 alin.1 Cod penal (actualul art.259). De reţinut că neînceperea urmăririi penale nu s-a datorat stabilirii nevinovăţiei făptuitorului MURARU IULIAN-ALEXANDRU, ci aşa-zisei incidenţe a cazului de nepedepsire prevăzut de art.10 lit.g C.proc.pen.
Concret, Secţia 17 Poliţie a stabilit că „în registru apare menţiunea că dosarele în cauză (17 dosare profesionale-n.n.) au fost scoase din arhivă la data de 17.10.2007 şi înaintate consilierului MURARU ALEXANDRU…” „acestea au fost solicitate telefonic de către consilierul ministrului MURARU ALEXANDRU, i-au fost puse la dispoziţie de către M.V.” „Deşi i-a solicitat să semneze în registru pentru primirea acestora, acesta i-a spus că nu are timp însă dosarele îi vor fi returnate imediat după ce vor fi consultate de către ministru” (Tudor Chiuariu-n.n.); „până la această dată dosarele nefiindu-i restituite de către MURARU ALEXANDRU”.
Subliniez că la data sustragerii celor 17 dosare profesionale, inclusiv al meu, MURARU ALEXANDRU avea calitatea de „funcţionar public” prevăzută de art.147 Cod penal.
Aşadar, MURARU DAN-ANDREI este cel care a săvârşit infracţiunea de şantaj prevăzută şi pedepsită de art.207 alin.(1) si (2) n.c.p., urmărind ca prin ameninţarea subsemnatului cu darea în vileag a unei fapte imaginare, compromiţătoare pentru mine, pretins existentă în dosarul meu profesional sustras de fratele său geamăn MURARU ALEXANDRU-IULIAN, să mă constrângă să demisionez din Colegiul CNSAS în favoarea numirii pe aceeaşi funcţie a fratelui său geamăn (prin intermediul P.N.L., ai căror membrii sunt ambii fraţi gemeni, precum şi ministrul Chiuariu – Anexa 3).
Astfel, actele respective au fost comentate iniţial de MURARU DAN-ANDREI în articolul „Simularea purificării. Lustraţie şi iluzie” din ziarul Observatorul Cultural.
De asemenea, anterior primului termen de judecată, aceste documente au fost prezentate şi comentate de către MURARU ANDREI-DAN într-o emisiune de ştiri pe postul naţional de televiziune.
Apoi, cum arătam în plângerea mea, MURARU ANDREI-DAN a fost cel care a depus la instanţa civilă acte din dosarul meu profesional, sustras în întregime de fratele său geamăn (Anexa 4).
Precizez că accesul la aceste dosare profesionale, care conţin documente cu protecţie de secretizare, este permis titularilor în temeiul dispoziţiilor art. 42 alin. 3 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. În acest sens, prin Sentinţa civilă nr. 2850/28.10.2008, Curtea de Apel Bucureşti a statuat că aceste dosare care consemnează evoluţia profesională a unui magistrat nu reprezintă informaţii de interes public, ci conţin date personale, confidenţiale, consfinţite ca atare de dispoziţiile legale cu caracter special cuprinse în statutul judecătorilor şi procurorilor (Anexa 5).
Menţionez că nici până în ziua de azi dosarul nu este recuperat, iar eu nu îl pot consulta spre a verifica autenticitatea actelor folosite de MURARU DAN-ANDREI pentru şantaj comparativ cu originalele aflate în dosarul profesional.
Anexez în copie cele 5 anexe menţionate în motivarea plângerii.
Prof. univ. dr. Corneliu Turianu
DOMNULUI PRIM-PROCUROR AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA SECTOR 5 BUCUREŞTI

 

miercuri, 14 ianuarie 2015

AUTOCENZURA vs. CENZURA


 
Una dintre problemele care au suscitat preocupări insistente şi continue în politica penală este aceea a prevenirii infracţiunilor. Dacă s-ar găsi mijloace care, folosite înainte de săvârşirea infracţiunii, ar putea împiedica aducerea la îndeplinire a planului infracţional, prin aceasta s-ar face un pas important în lupta contra infracţionismului.
Dar, o îndelungată experienţă în viaţa popoarelor învederează faptul că nici metode preventive eficiente nu au putut fi descoperite şi nici aplicarea pedepselor nu a reuşit să stăvilească fenomenul infracţional. Ba chiar mulţi dintre infractorii care au cunoscut rigorile pedepsei săvârşesc noi infracţiuni, devenind recidivişti.
Iată însă că, în regimul de opresiune dictatorială, de represiune promptă şi foarte dură, în care, în anumite momente, pedepsele unor infracţiuni s-au majorat simţitor, normele legale privind infracţiunile ce ar fi putut fi săvârşite prin presă – insulta, calomnia – nu au suferit nici o modificare. Pentru simplul motiv că în această materie – cea a infracţiunilor prin presă – regimul dictatorial a folosit un mijloc de prevenire cu puternice efecte, şi anume cenzura.
Funcţionând înainte de publicare, cenzura împiedica să apară acele manifestări jurnalistice ce ar fi putut, prin forţa lor stânjenitoare, să indispună sau să contrarieze cercurile conducătoare şi să devină, eventual, infracţiuni de presă. Dar ce oare era această împiedicare decât o formă de prevenire a infracţiunilor respective? În felul acesta se înlătura riscul ca în presă să apară relatări sau aprecieri ce ar fi putut micşora anumite prestigii – reale sau doar aparente – şi în acelaşi timp se împiedica un eventual proces penal şi o condamnare pentru o infracţiune de presă. Dormeau liniştiţi şi personajul vizat prin articol şi gazetarul care l-a scris. Iar în statistica infracţională se reducea la zero cota infracţiunilor prin presă.
Iată însă că regimul politic care l-a înlocuit pe cel dictatorial a acordat libertate presei, desfiinţând cenzura. Pentru ziarişti nu mai există cenzura care să le amputeze ideile şi scrisul, dar nu mai exista nici liniştea pe care le-o dădea controlul preventiv – prin cenzură – asupra celor scrise de ei. Acum ei trebuie să fie prudenţi şi să-şi cenzureze singuri cele scrise, pentru ca nu cumva acestea, considerate ca atac la vreo anumită persoană „însemnată”, să poată atrage o sancţiune aspră, unită cu o eliminare din rândul profesioniştilor scrisului liber.
Cele scrise mai sus nu trebuie considerate ca o apreciere pozitivă la adresa regimului dictatorial care, practicând cenzura, scotea infracţiunile de presă din circuitul infracţional curent. Departe de mine gândul de a întoarce o privire nostalgică către întocmirile legislative ale regimului dictatorial şi de a dori reîntoarcerea cenzurii, doar pentru că aceasta putea avea un efect preventiv. Cenzura este şi rămâne o încătuşare draconică a libertăţii de gândire şi de exprimare şi nu poate fi concepută într-un regim democratic. Dar, într-un asemenea regim, nu poate fi concepută nici ştirbirea atributelor de libertate a presei printr-o inadecvată reglementare juridică.
Reamintesc că, prin decizia nr.8 din 18 decembrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, a stabilit că normele de incriminare a insultei şi calomniei cuprinse în art.205 şi art.206 din Codul penal – abrogate prin dispoziţiile art.1 pct.56 din Legea nr.278/2006, dispoziţii declarate neconstituţionale prin Decizia nr.62 din 18 iunie 2007 a Curţii Constituţionale – nu sunt în vigoare.
Abrogarea insultei şi calomniei a fost calificată de unii jurnalişti ca fiind „o dovadă a libertăţii de exprimare”. Părerile au fost împărţite. Sorin Roşca Stănescu, pe atunci directorul cotidianului „Ziua”, declara că „într-o lume liberă, într-o societate democratică, calomnia şi insulta sunt dezincriminate, pentru că, cu cât o societate este mai democratică, cu atât mai mult trebuie să renunţam la aceste gesturi punitive”. De cealaltă parte, Clubul Român de Presă era de părere că aceste articole de lege trebuie să fie menţinute prin trimiterea lor în civil: „trebuie să rămână fie şi pentru faptul că ne respectăm, pentru că aşa cere legea”. Adică legea fundamentală. În acest sens, art.30 alin.6 din Constituţia României prevede că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onorarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine, iar – în temeiul art.57 din Constituţie – cetăţenii trebuie să îşi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile cetăţeneşti. Iar exerciţiul excesiv al libertăţii de exprimare atrage răspunderea civilă delictuală pentru cauzarea de prejudicii morale şi eventuale prejudicii materiale, ce trebuie suportate de cei care le-au produs, conform art.1381 din Codul civil.

joi, 8 ianuarie 2015

Tudor Chiuariu ar putea înfunda puşcăria împreună cu fratele consilierului prezidenţial Andrei Muraru, geamănul Alexandru Muraru

Articol preluat de la www.ziaristionline.ro







“Justiţia trebuie exercitată cu demnitate, respect şi sobrietate, nu etalată sub aspect de exotism mediatic. În acelaşi timp, Justiţia se face cu respectarea tuturor drepturilor şi libertăţilor civile, inclusiv a prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului la imagine. Din acest punct de vedere, este de dorit ca CSM-ul şi Inspecţia Judiciară să ia atitudine, potrivit atribuţiilor legale, la modul cel mai serios ori de câte ori apar scurgeri nepermise de informaţii în presă (…)” - Klaus Iohannis *
Special pentru preşedintele României, Klaus Iohannis, revoltat de scurgerile în presă, prezentăm azi cazul unui cuplu de scurgători de informaţii cu caracter confidenţial şi protecţie secretizată din Ministerul Justiţiei: consilierul său pentru relaţiile cu societatea civilă, Andrei Muraru, şi fratele său, Alexandru Muraru, fost consilier al condamnatului penal Tudor Chiuariu.
Actualul consilier prezidenţial Andrei Muraru, fost bursier al Colegiului Noua Europă şi al Muzeul Holocaustului şi mândru conferenţiar pentru Rotary Club – Iaşi, a fost toată viaţa lui consilier. La vreo 23 de anişori a devenit, direct de pe băncile şcolii, “Consilier Relaţii Externe, Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, Departamentul Relaţii Externe şi Integrare Europeană”. Apoi a început, chipurile, să-l consilieze pe primul ministru al României, nefastul şi necoptul Călin Popescu Tăriceanu. În ce probleme, mister…  De la Palatul Victoria a ajuns consilier al directorului general al Arhivelor Naţionale ale României, Dorin Dobrincu, personaj instalat ilegal de către Vladimir Tismăneanu şi menţinut ilegitim în funcţie prin trafic de influenţă exercitat de Vladimir Tismăneanu, Emil Boc şi Traian Băsescu asupra ministrului de Interne Dan Nica (apropo, Parchetul General şi DNA: acum nu mai funcţionează imunitatea). În final, Dobrincu a fost dat afară de la Arhive, aşa cum merita, consilierul său reuşind astfel performanţa ca, după ce a primit un şut în dos să facă, totuşi, un pas înainte. Aşa că de la consiliat a săltat, la cererea lui Crin Antonescu către Victor Ponta, în funcţia de director al ICCMER. Din această poziţie a reuşit performanţa de a deveni el însuşi o bulă neagră în Raportul SUA privind drepturile omului în România (pag 11), pentru “calităţile” sale deosebite înregistrate de Departamentul de Stat al SUA: “ţipete, urlete, injurii la adresa colegilor, investigaţii abuzive, birocraţie absurdă”, şamd.
Geamănul Alexandru Muraru, un CV Tudor al găştii Chiuariu – Fenechiu – Adomniţei
De menţionat că, în toată această perioadă Andrei Muraru a fost consilier pe probleme ideologice al organizaţiei de extremă-stânga Miliţia Spirituală şi consilier personal al celebrului puşcăriaş Relu Fenechiu. În paralalel, fratele său geamăn, Alexandru Muraru, îl seconda ca consilier al condamnatului penal Tudor Chiuariu, la Ministerul Justiţiei, infractor în favoarea căruia a declanşat un scandal de presă după ce a atacat-o sălbatic pe președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, doamna Livia Stanciu. După cum informa Reporter Virtual, Grigore Cartianu, Ombudsman-ul Grupului „Adevărul”, a luat atunci o poziţie categorică faţă de acest atac abject: „Am citit la rubrica Blogurile Adevărul un text absolut descalificant, semnat de dl. Alexandru Muraru. Textul pare scris de C. V. Tudor, în anii săi de glorie imundă, sau de tandemul Mihai Gâdea-Mircea Badea, contemporanii noştri (…) O producţie „gazetărească” precum comentariul d-lui Alexandru Muraru este inacceptabilă, prin limbaj şi rea-credinţă, chiar şi dacă ar reprezenta opinia sinceră şi dezinteresată a autorului său”, afirma Grigore Cartianu. Poziția integrală a grupului „Adevărul” și cea a lui Grigore Cartianu, aici.
Alexandru Muraru a mai fost de vreo două ori consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, apoi băgat pe sub pielea lui Daniel Barbu, la Ministerul Culturii, pentru a deveni, pe aceleaşi pile relufenechiene, director al Institutului Naţional al Patrimoniului, post cu mize de zeci de milioane de euro. Pe lângă funcţia de consilier (sovietic?) de la Cotroceni, fratele Andrei Muraru mai ocupă şi un fotoliu călduţ de membru în Consiliul de Administraţie al TVR, pentru ca, în tandem informativ, geamănul acestuia, Alexandru Muraru, să ocupe un loc în Consiliul de Administraţie al Societăţii de Radiodifuziune. Probabil ca merit pentru “deontologia” care a dus la ejectarea sa de pe platforma cotidianului “Adevărul”.
Tandemul penal al “miliţienilor spirituali” Muraru faţă cu profesorul de drept Corneliu Turianu
Tot în tandem, dar de data aceasta penal, cei doi fraţi gemeni sunt cercetaţi de organele de anchetă pentru furt de documente cu protecţie de secretizare din Ministerul Justiţiei şi folosirea lor pentru şantaj personal şi calomnie publică, inclusiv la TVR, în încercarea lui Andrei Muraru de a-şi instala fratele la CNSAS prin înscenarea unui caz de presă şi atacarea nefondată a secretarului Colegiului CNSAS, profesorul de drept Corneliu Turianu.
La 30.03.2012, tovarăşii celor doi Murari anunţau cu elan revoluţionar: “Asociaţia Civică Miliţia Spirituală solicită demiterea din funcţia de secretar al Colegiului CNSAS a lui Corneliu Turianu, fost secretar de partid, propagandist comunist şi absolvent al şcolii de partid.” Afirmaţia era susţinută de Andrei Muraru, care, invitat fiind la TVR pentru a expune cazul, fără a se solicita însă şi opinia celui acuzat, a fluturat Dosarul de cadre al lui Corneliu Turianu, ameninţând cu noi dezvăluiri.
În paralel, secretarul Colegiului CNSAS l-a dat în judecată pe directoraşul cel viteaz de la IICCMER. După ce a fugit de instanţă, Andrei Muraru şi-a trimis ca apărător un “avocat cu talent clovincesc”, după cum a afirmat Corneliu Turianu: generalul de mucava Dan Voinea. Instanţa de fond nu a fost tocmai favorabilă actualului consilier prezidenţial, după cum surprinde şi Gândeşte.org: „Pârâtul Andrei Muraru a transmis cu titlu de informații reale și necontestate elemente de fapt, care fie nu sunt decât simple speculații (caracterul lucrării publicat de reclamant), fie sunt informații fără o bază factuală concretă oferită cititorilor”, se afirmă în documentele procesului, arătându-se şi că „acesta (pârâtul) nu doar că a prefigurat efectul defăimător al scrierilor sale, dar în mod evident l-a și urmărit.” Soluţia primei instanţe AICI şi un interviu cu profesorul Corneliu Turianu despre condamnarea lui Andrei Muraru AICI.
Corpul de Control reclamă penal “săvârşirea infracţiunilor de sustragere sau distrugere de înscrisuri şi neglijenţă în serviciu”
Mergând pe firul cazului, profesorul Turianu a solicitat Ministerului Justiţiei să-i identifice Dosarul de cadre, aşa numita Mapă profesională, în Arhiva ministerului. Surpriza nu s-a lăsat aşteptată: Mapa profesională a fostului judecător Corneliu Turianu, împreună cu alte 17 Dosare în original, a fost subtilizată, după cum a demonstrat ancheta organelor speciale de investigaţii, chiar de către Alexandru Muraru. Pentru depistarea făptuitorilor s-a constituit o echipă a Corpului de Control a Ministerului Justiţiei care a eliberat Raportul Nr 90826/650/2012 privind “aspectul săvârşirii infracţiunilor de sustragere sau distrugere de înscrisuri şi neglijenţă în serviciu, prevăzute şi pedepsite de Art 242 şi Art 249 din Codul Penal”. Rezultatele anchetei Corpului de Control au contrazis declaraţiile mincinoase date de Alexandru Muraru în faţa autorităţilor specializate. Cercetarea penală este în curs, după ce organele au încercat să o închidă, sub un pretext demonstrat de profesorul Turianu ca fiind fals.
Pedeapsă până la 10 ani de închisoare
La cererea noastră, profesorul de drept Corneliu Turianu ne-a edificat: “Rezolutia de neîncepere a urmăririi penale a Parchetului a stabilit în mod corect care sunt făptuitorii: Alexandru Muraru şi Tudor Chiuariu, cât şi vinovăţia acestora. Neînceperea urmăririi penale s-a dispus nu pentru că aceştia ar fi nevinovaţi, ci pentru că s-ar fi împlinit termenul de prescripţie pentru răspunderea penală, ceea ce este cu totul greşit.  Motiv pentru care am atacat la Parchet la finalul anului trecut rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, demonstrând că, în mod eronat, procurorul de caz a aplicat regulile privind prescripţia în materie civilă. Altfel spus, procurorul a omis să observe că făptuitorul Alexandru Muraru, consilier la acea vreme al ministrului Chiuariu, avea calitatea de funcţionar public prevazută de Codul penal, ceea ce constituie o agravantă a infracţiunii respective şi atrage majorarea pedepsei cu un an de zile, respectiv la 6 ani închisoare. În acelaşi timp, ţinând cont ca Dosarul profesional conţine informaţii confidenţiale, se aplică şi Art 249, aliniat 2 din Codul Penal, care prevede o pedeapsă de la până la 10 ani de închisoare. Pe cale de consecinţă, termenul de prescripţie al răspunderii penale pentru fapte ce atrag pedepse mai mari de 5 ani închisoare este de 8 ani (iar nu de 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăseşte 5 ani).”
Chiuariu ar putea înfunda puşcăria pe mâna fraţilor Muraru
Consultând litera legii, am aflat că, potrivit Codului Penal în vigoare la data infracţiunii, la ART. 145 se arată că “Prin termenul “public” se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public”. Iar ART. 146 stabileşte   Consecinţele deosebit de grave astfel:Prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii, cauzată unei autorităţi publice sau oricăreia dintre unităţile la care se referă art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice.“. ART. 147 arătând că “Prin “funcţionar public” se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145. Prin “funcţionar” se înţelege persoana menţionată în alin. 1, precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat.” Aşadar, atât Alexandru Muraru cât şi şeful său, Tudor Chiuariu, dacă este găsit răspunzător de activitatea infracţională săvârşită în numele său direct – potrivit anchetei -, sunt pasibili de pedeapsa cu închisoare, urmând să se stabilească şi gradul lui Andrei Muraru de complicitate sau chiar de instigare a faptei.
După cum se ştie, Chiuariu a fost condamnat definitiv, dar cu suspendare, în Dosarul Poştei Române. Dacă însă va fi din nou condamnat penal, atunci va primi şi cei trei ani şi jumătate din condamnarea cu suspendare.
Andrei Muraru, struţo-cămila prezidenţial-monarhistă
Iar în ceea ce-l priveşte pe Klaus Iohannis, şeful agitatorului Andrei Muraru, ne întrebam cum poate reprezenta instituţia prezidenţială acest consilier al său care susţine “cu toată forţa” Monarhia? Într-un interviu pentru Gândul, realizat anul trecut, la întrebarea dacă “ar fi gata să contribuie la revenirea la monarhiei” Muraru spune fără să ezite “Da!”. “M-aş implica cu toată forţa la un asemenea proiect, evident în măsura în care ar exista o voinţă cât mai pronunţată a românilor. M-aş implica pentru că eu cred cu tărie în această formă de guvernământ şi pentru că i-ar aduce beneficii certe României, mai ales în situaţia în care ţara se regăseşte astăzi”. Un consilier prezidenţial monarhist chiar nu s-a mai văzut până acum…
(*) Semnalat de MAKE în articolul din BURSA “FUGIND DE DRACU’, AM DAT DE TATĂL DOMNIEI SALE: Klaustrarea presei
Portalul Ziaristi Online a obţinut Documentele cazului:


 

vineri, 2 ianuarie 2015

NOPŢI



NOPŢI

 

Nopţile-mi sunt albe,

Albe de gânduri

Cernute de zăpada depărtării.

Nopţile-mi sunt pline,

Pline de stele

Cernute din priviri de iarbă.

Nopţile-mi sunt şoapte

Şoapte de dragoste

Picurând o linişte caldă.

Nopţile-mi sunt vânturi

Vânturi aducând mângâieri

De doruri întâlnite.

Nopţile-mi sunt albe,

Albe de gânduri

Liniştind mângâieri.

Pe câmpul de iarbă

Ce picură din gene

Şoapte de dragoste

Bântuind fiinţa

Cu aburul cald

Al răsuflării de dor.