miercuri, 31 decembrie 2014

miercuri, 24 decembrie 2014

luni, 22 decembrie 2014

Regizorul mascaradei judiciare de la Târgovişte


În timpul evenimentelor din decembrie 1989 Gelu Voican nu a vorbit prea mult. Mai mult făcea. Tot ce era nevoie. Retras liniştit la Tunis, se pare că s-a ocupat exclusiv cu învăţarea limbajului diplomatic. Progresele sunt uluitoare, şi nu au cum să nu te frapeze: „sublimă impostură involuntară”, „destinul, regizor neavizat şi implacabil”, „umilinţa decreptitudinii”.  Mai pe româneşte, vinovat pentru toate este regizorul. Nu Sergiu Nicolaescu, ci Destinul. Chiar, ce-ar fi să-i trântim noi un proces destinului ăstuia? Ne-am împuşcat noi conducătorii, de ce n-am făcut-o şi cu destinul?
„Printr-un fax trimis de la Tunis, încă din data de 9 ianuarie 1996, Curţii Morale a Revoluţiei, ambasadorul Gelu Voican Voiculescu («emanatul» cu automatul) a susţinut că echipa agreată «din mers» în jurul lui Ion Iliescu «a ieşit la lumină din noaptea subversiunii anterioare, bine organizată şi susţinută. Nimeni nu îşi putea închipui că noi pluteam efectiv, ridicaţi pe creasta valului revoluţionar, menţinându-ne într-un echilibru extrem de labil… A fost o sublimă impostură involuntară, care ţine de o anumită ironie a soartei… într-un fel se poate spune că am fost membrii ai unui complot ultrasecret, care ne-a selecţionat şi ne-a distribuit pe fiecare în rolurile respective, stabilindu-se partitura şi momentul când vom intra în scenă. Această vastă conspiraţie, atât de secretă încât nici noi nu ştiam că făceam parte din ea, este conspiraţia destinului. Aşa cum am spus, regizorul nevăzut şi implicabil a avut humorul să-l aleagă chiar pe Nicolae Ceauşescu pentru rolul de iniţiator al Revoluţiei române, împingându-l să stăruie cu încăpăţânare pentru convocarea fatalului miting de la 21 decembrie 1989. Din această perspectivă ierarhică, trebuie reflectat dacă Ceauşescu nu era în mod necesar sortit pieirii, iar noi n-am fost decât instrumentele omeneşti care au împlinit rânduieli implacabile… Decât umilinţa decreptitudinii unei bătrâneţi hărăzite puşcăriei, i-am oferit lui Ceauşescu şansa unui sfârşit dramatic, nelipsit de o anumită măreţie tragică, pe măsura staturii personajului politic care, totuşi, a fost”.
Răzvan Savaliuc, În locul umilinţei unei bătrâneţi în puşcărie, i-am oferit lui Ceauşescu un sfârşit tragic şi măreţ, în „Ziua” din 13 ianuarie 1996

Implicabil „destinul” ăsta, vorba lui Gelu Voican. Să ţi se dea cuvântul post-mortem. Chiar în procesul tău. Nicolae Ceauşescu a zis şi el ce ştia. Dar poate că a calificat cel mai bine ceea ce s-a întâmplat la Târgovişte:
N.C.: „Cei care prin lovitură de stat, prin trădare au uzurpat puterea, cum s-a întâmplat sute şi sute de ani în istoria României, au sfârşit prin a răspunde în faţa poporului (…). Putem fi împuşcaţi fără mascarada asta! Cine a dat lovitura de stat poate să împuşte pe oricine” (declaraţia dictatorului consemnată în stenograma procesului).

 

 

 

duminică, 21 decembrie 2014

Regia unei mascarade judiciare

Cu excepţia celor implicaţi în organizarea procesului de la Târgovişte, "nimeni nu se îndoieşte, cred, că el a fost o caricatură judiciară. Un tipic proces stalinist, cu sentinţa fixată dinainte" (Octavian Paler).
Mărturiile despre procesul Ceauşeştilor, chiar dacă neverificate, sunt cutremurătoare. Dintre declaraţiile-bombă ale procurorului Dan Voinea, două vin să întărească ipotezele care au început să bântuie printre români, în ciuda negării vehemente a lor de către potenţialii regimului Iliescu: Ceauşeştii fuseseră condamnaţi la moarte înainte de proces.
Unul dintre cei care au participat activ la procesul din 25 decembrie 1989 este procurorul Dan Voinea. Până în 1995, acesta a ezitat să dea interviuri presei, recunoscând însă că procesul soţilor Ceauşescu a fost ilegal din punct de vedere procedural. De vreo douăzeci de ani încoace, generalul Dan Voinea tot a anchetat crimele din decembrie 1989.
În interviul-document din 22 decembrie 2012, acordat Evenimentului Zilei, referitor la regizarea procesului cuplului Ceauşescu, domnul Dan Voinea susţine că „chestiunea legată de proces a fost bine regizată atunci. Dar eu nu am făcut parte din distribuţie”. Actualele afirmaţii ale domnului gen.rez. contrazic flagrant cele spuse tot de domnia sa cu prilejul interviului acordat în 1995 Tanei Ardeleanu: „Participanţii la procesul lui Ceauşescu trebuiau să piară” (în „Ziua” din 29 decembrie 1995), dar şi cele afirmate cu prilejul istorisirilor sale „romanţate” în faţa Comisiei Senatoriale pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989, preluate în emisiunea dlui Striblea de la RTV. 
„- Domnule procuror, pentru început aş vrea să ne povestiţi cum aţi ajuns să participaţi la procesul soţilor Ceauşescu.
- În 22 decembrie 1989, după pătrunderea manifestanţilor în clădirea Comitetului Central, s-a primit un telefon la Procuratură prin care se solicita sprijinul procurorilor pentru arestarea unor lideri de partid surprinşi de manifestanţi în clădire. Cred că s-a solicitat sprijinul nostru pentru că nu mai aveau dialog cu Miliţia şi Armata. În urma apelului s-a constituit un grup de procurori, printre care eu, Aurel Comşa, Dan Ioan, Mircea Levanovici. Ne-am dus la procurorul general Nicolae Popovici care s-a opus ca noi să mergem la Comitetul central pentru a da curs cererii sus-amintite. Ne-am dus totuşi în clădirea din Piaţa Palatului, unde am spus cine eram, şi am fost duşi la etajul întâi şi din acel moment am rămas practic la dispoziţia celor care atunci se intitulaseră revoluţionari. Printre primii reţinuţi, şi care au primit mandat de arestare, au fost: Ion Postelnicu, Dincă şi alţii.
- S-a spus că procesul a fost dictat, mai ales că tribunalul militar excepţional care l-a judecat a fost constituit printr-o hotărâre ilegală a lui Ion Iliescu. Aţi fost sau nu manipulaţi?
- În această conjunctură am acceptat să particip şi la arestarea şi judecarea cuplului Ceauşescu. Procesul a avut loc pe data de 25 decembrie 1989, însă soţii Ceauşescu au fost reţinuţi la Târgovişte încă de pe data de 22 decembrie 1989 şi au primit mandat de arestare pe data de 24 decembrie 1989. Pentru acest proces, am întocmit în grabă un dosar în care am avut în afară de mandatele şi ordonanţele de arestare, declaraţiile lui Postelnicu şi Dincă, luate pe 23, şi nişte copii de pe stenogramele CPex din care reieşea că Ceauşescu ordonase să se tragă, plus rechizitoriul scris de mâna mea. Plecarea la Târgovişte s-a făcut din MApN, unde s-a constituit completul de judecată din judecătorii Popa Gică şi Nistor Ioan, grefierul Tănase şi avocaţii Nicki Teodorescu şi Constantin Lucescu. Practic, constituirea completului s-a făcut în biroul generalului Stănculescu, unde mai erau actualul general Mugurel Florescu şi Gelu Voican Voiculescu. Tot acolo au apărut Măgureanu şi Baiu. În legătură cu infracţiunile reţinute în rechizitoriu, precizez că acestea nu au fost discutate decât cu judecătorii, cărora le-am dat dosarul cu documentele amintite mai sus. Nici nu se punea problema altei condamnări decât cea la moarte.
- Cum aţi ajuns la Târgovişte?
- Am plecat cu TAB-urile până la Stadionul Steaua, iar de acolo cu două elicoptere către Târgovişte. Modul cum a decurs judecata este cunoscut din casetele prezentate de TVR.
- Cum s-au comportat soţii Ceauşescu înainte de execuţie?
- După terminarea procesului, un grup din cadre militare care constituiau plutonul de execuţie i-a legat pe soţii Ceauşescu cu sfoară la mâni. După care i-a dus spre un zid din curtea unităţii militare, unde au fost executaţi. Reţin că în timp ce se deplasau spre locul execuţiei, Elena Ceauşescu se certa cu cei doi militari care o escortau, spunând că o dureau mâinile şi îi ruga să o lase în pace. Nicolae Ceauşescu a mers cu multă demnitate, încercând chiar să cânte «Internaţionala».
- Ce s-a întâmplat după execuţia celor doi? Am înţeles că unitatea de la Târgovişte a fost atacată?
- După ce plutonul de execuţie a tras în cei doi, am auzit focuri de armă şi în jurul unităţii militare. Cred că cineva avea interes să facă mai multe victime, mai ales că zidul unde au fost executaţi cei doi se afla în imediata vecinătate a unor locuinţe particulare. După aceasta, generalul Stănculescu a ordonat ca cele două cadavre să fie urcate într-un elicopter, în care s-a urcat şi el şi Măgureanu şi Gelu Voiculescu, iar cu ceilalţi membri ai completului am rămas în unitate. Am avut surpriza să constatăm că celui de-al doilea elicopter, cu care urma să plecăm, i se defectase, nu ştiu din ce motiv, un motor. Membrii echipajului, în disperare de cauză, ne-au spus că dacă nu ne ridicăm de la sol, urma să fim atacaţi de patru elicoptere de la Boteni. Am plecat cu elicopterul stricat şi am zburat aşa până la Bucureşti, la firul ierbii. Am aterizat pe Stadionul Steaua. După ce am fost lăsaţi, elicopterul a plecat spre Boteni, unde a fost atacat. Piloţii au scăpat numai pentru că au rezistat o noapte întreagă ascunşi în plin câmp.
- Unul dintre membrii completului de judecată, mai precis preşedintele acestuia, Gică Popa, a fost lichidat la puţin timp de la proces. S-a spus că s-a sinucis. Dumneavoastră sunteţi în viaţă, însă sunt convinsă că aţi fost supus unor presiuni. Apreciaţi că se încearcă lichidarea participanţilor la proces?
- Am avut surpriza ca, după ce am ieşit de pe stadion, un TAB să se apropie în viteză de noi şi să înceapă să tragă. Atunci mi-am dat seama că eram în pericol de a fi suprimaţi, probabil pentru a nu se şti ce s-a întâmplat la proces. Când am ajuns la Clubul Steaua, de pe Stadion, am fost întâmpinat de Cristian Ţopescu şi Cristian Gaţu. Am aflat că Stănculescu şi Măgureanu erau la masă.
- S-a zis că la un moment dat cadavrele soţilor Ceauşescu au fost furate. Ce s-a întâmplat de fapt?
- Despre cadavre am aflat că au fost duse şi arătate la diverşi comandanţi militari pentru a-i convinge că soţii Ceauşescu au fost executaţi şi pentru a nu mai opune rezistenţă. A durat câteva ore, de aceea s-a spus că au fost furate. Apoi cadavrele au fost duse la Morga Spitalului Militar Central.
- Este adevărat că, imediat după proces, s-a încercat asasinarea dvs.?
- În seara de 25 decembrie 1989, s-a pus problema transportării noastre acasă. S-a hotărât să fim duşi cu un TAB, cel care a insistat fiind Stănculescu. Personal, am refuzat şi chiar i-am zis generalului Stănculescu că locuiesc într-un bloc de zece etaje şi nu-i cunosc pe locatari. Nu era bine pentru mine să cobor în faţa blocului dintr-un Tab pentru că puteam fi împuşcat. În schimb, avocatul Teodorescu s-a urcat într-un TAB care mai târziu a fost atacat, prilej cu care a fost rănit în picior. Presimţind că eram în pericol, mi-am luat familia şi am plecat în altă parte pentru a nu fi găsit. În acea noapte, am fost căutat acasă, precum şi la domiciliul mamei mele de patru indivizi înarmaţi şi acest lucru a fost reclamat de vecinii mamei mele la garnizoana MApN, unde s-a şi întocmit un document în acest sens. O copie după acest document am avut şi eu, însă mi-a dispărut de la domiciliu.
- Care este părerea dvs. despre proces? A fost sau nu corect din punct de vedere procedural, având în vedere că cei doi nu au avut dreptul nici măcar la recurs?
- Procesul este departe de a fi considerat în normalitatea procedurală prevăzută de lege, întrucât a fost făcut sub presiunea evenimentelor. Consider că trebuie făcut un proces temeinic împotriva regimului totalitarist, deci implicit a soţilor Ceauşescu, pentru că nu este moral şi nici drept să-i lăsăm nejudecaţi pe cei care i-au executat pe copiii noştri în stradă”. (Tana Ardeleanu, Participanţii la procesul lui Ceauşescu trebuiau să piară, în „Ziua” din 29 decembrie 1995)

luni, 1 decembrie 2014

E ŢARA MEA



 
E ŢARA MEA
de Marc Turianu
 
Îşi leagănă în miez de vară 
Pe umeri holdele de aur
Precum din vremuri ne-o lăsară
Străbunii: vatră şi tezaur
 
Cu fruntea-n veci străluminată
Cu piept carpatic, de aramă
Din veacuri, mândră ni se-arată
Străveche, patria romană!

Sub unduirile-i albastre
Cuvintele ca doruri ard
Îngemănând visele noastre
Sub cel mai luminos stindard
 
Pe cerul ei ard sori de mai
Cu stemele spre noi răsfrânte
Căci gemeni sunt: popor şi plai
Zid al voinţei neînfrânte!