Cine l-a eliberat pe Miron Cozma?

"Cu o întârziere greu de explicat din punct de vedere logic, conducerea Companiei Naţionale a Huilei s-a decis să sesizeze justiţia în ceea ce priveşte ilegalitatea grevei minerilor din Valea Jiului. Şi, în premieră absolută, Judecă­toria din oraşul Petroşani a avut curajul să ia, în sfârşit, taurul de coarne şi să declare, conform prevederilor art. 35 din Legea conflictului de muncă, ilegalitatea grevei declanşate de ortaci, dispunând încetarea imediată a acesteia. La aflarea acestei ştiri, conflictul dintre LSMVJ – organizatoarea grevei – şi autorităţi a căpătat noi conotaţii. Oamenii lui Cozma critică vehement hotărârea justiţiei, acuzându-i pe judecătorii petroşeneni că au acţionat direct la ordinele telefonice venite de la Bucureşti.

Totuşi, dacă este să cumpănim lucrurile cu obiectivitate şi, mai ales, cu legea în mână, nu avem nici cel mai mic motiv să privim cu suspiciune verdictul magistraţilor. O asemenea situaţie cum este cea din Valea Jiului este reglementată cât se poate de clar prin Legea nr.15/1991 privind conflictele colective de muncă şi exercitarea dreptului la grevă. Respectând litera legii, magistraţii au considerat greva ilegală întrucât revendicările actuale ale ortacilor sunt complet diferite faţă de cele care au făcut obiectul conflictului de muncă conciliat în lunile august-septembrie 1998, ceea ce este în contradicţie totală cu prevederile art. 35 din legea mai sus amintită. Anul trecut, minerii cereau doar facilităţi economice şi rezolvarea unor grave probleme sociale. Astăzi, revendicările lor s‑au transformat într-un amalgam total, cu clare conotaţii politice. Mai mult chiar, cererile năucitoare ale lui Miron Cozma se schimbă de la o zi la alta. Să luăm doar un singur exemplu, revendicarea financiară, care în decurs de doar o săptămână a cunoscut nu mai puţin de trei variante. Mai întâi, s-au cerut câte 10000 de dolari pentru fiecare miner disponibilizat. „Tătuca” ortacilor a schimbat imediat macazul, cerând un salariu lunar în valoare de 500 dolari pentru fiecare miner fără loc de muncă, până la ieşirea la pensie a acestuia. Şi pentru ca tacâmul să fie complet, a urmat şi o a treia variantă: o pensie pe viaţă de 500 dolari, dintre care 400 dolari ar reprezenta, în calculele fostului profesor de matematică, pensia propriu-zisă, iar 100 – sporuri aferente. Să recunoaştem, nici nu ştii care din cele trei variante este mai aberantă, ţinând cont de realităţile socio-economice ale României de azi.

O altă încălcare a legii este abandonarea cu toptanul a minelor, neasigurându-se o treime din activitate, ca şi reluarea măsurilor necesare de siguranţă ce se impun la întreruperea activităţii în mină. Să mai amintim doar indiciile privind forţarea multora dintre mineri de a se declara, împotriva voinţei lor, solidari cu greviştii, totul culminând de altfel cu ameninţările făţişe ale celui care nu de mult se considera un al doilea Eminescu al românilor: „Cine nu este cu noi, este împotriva noastră! Celor care nu ne sprijină le vom lua toate drepturile! Să vedem cine vrea să-şi apere locul de muncă şi cine nu!”.

Iată, deci, doar câteva motive pentru care, în mod absolut just, greva ortacilor a fost declarată ilegală. Chiar dacă, o repet, acest lucru s-a întâmplat destul de târziu, CNH pierzând între timp câteva zeci bune de miliarde de lei, iar ortacii au trăit cu impresia că o altă mineriadă este din nou posibilă, crezând că forţa pumnului face legea în România. Alte aprinse polemici s-au purtat şi pe tema deplasării minerilor la Bucureşti. M-au surprins, mai ales, afirmaţiile domnului deputat Adrian Năstase: „În orice caz, a nu permite minerilor să se deplaseze dintr-un loc în altul, în timpul unei greve – aşa cum de altfel se întâmplă peste tot în lume – nu este democratic”. Îmi pare sincer rău, dar nu văd în nici un caz de ce ar fi necesar ca 20.000 de mineri „înfierbântaţi” de discursurile belicoase ale lui Miron Cozma să vină la Bucureşti, mai ales ţinând cont – nu se poate altfel – de sângeroasele precedente existente. În această conjunctură, măsurile de precauţie – ci, atenţie, nu de represiune! – luate de forţele de ordine şi de ministerul Transporturilor mi se par cât se poate de raţionale. Cum altfel ar trebui procedat când chiar „Atotputernicul” din Valea Jiului se răţoieşte la toată lumea că nu este un simplu lider sindical ci, ţineţi-vă bine „un conducător de oşti”. În aceste condiţii, mai poate fi oare vorba doar de o banală grevă? Nu prea cred.

Este clar, minerii nu sunt în nici un caz aşteptaţi la Bucureşti. În afara unuia singur, care este nu doar aşteptat, ci chiar invitat, rugat, somat. Este drept, de procurori şi judecători. Iar aceste călduroase invitaţii nu vin doar din Bucureşti, ci şi din alte oraşe, de pe unde Miron Cozma şi-a împrăştiat sumedenia de procese penale ce i-au fost intentate. Şi care continuă să fie tratate în acelaşi stil inconfundabil, adică cu un sictir total. Poate că, dacă tot este domnia sa un neînfricat „conducător de oşti”, ar trebui să se prezinte frumuşel şi la procesele pe care le are, pentru a privi adevărul în faţă. Curaj nu trebuie să ai doar atunci când în spatele tău se află 20.000 ortaci manipulaţi şi dezlănţuiţi.
Justiţia a considerat greva minerilor din Valea Jiului ca fiind ilegală. Vinovaţi de haosul social din ţară nu au fost minerii, nici patronatul, nici măcar Miron Cozma. Vinovaţi au fost cei care l-au eliberat, în pofida literei legii, pe liderul minerilor."

 

Adevărul – 20 ianuarie 1999

A se citi şi Greva minerilor din Valea Jiului