joi, 2 mai 2013

Greva minerilor din Valea Jiului


DISCURS PARLAMENTAR
Indiferent din ce parte a spectrului politic provenim, nu avem cum să nu recunoaştem că în momentul de faţă statul de drept instaurat în România după 1989 este serios ameninţat. Greva minerilor din Valea Jiului, cea care a reprezentat scânteia declanşării actualei rebeliuni, s-a aflat de la bun început în afara legii. Vă reamintesc că acţiunea minerilor s-a aflat, încă din prima zi, în contradicţie totală cu prevederile Legii nr. 15/1991 privind conflictele colective de muncă şi exercitarea dreptului la grevă. În primul rând, revendicările actuale ale minerilor sunt complet diferite faţă de cele care au făcut obiectul conflictului de muncă conciliat în lunile august-septembrie 1998, cererile lor de acum având clare conotaţii politice. Mai mult, cererile financiare năucitoare ale lui Miron Cozma s-au schimbat de la o zi la alta.
O altă încălcare a legii a fost abandonarea totală a minelor, neasigurându-se o treime de activitate, ca şi neluarea măsurilor necesare de siguranţă.
Să mai amintim doar indiciile privind forţarea multor mineri de a se declara, împotriva voinţei lor, solidari cu greviştii, ca şi ameninţările făţişe ale liderului Miron Cozma la adresa ortacilor consideraţi trădători, de genul sloganurilor „Cine nu e cu noi, e împotriva noastră!” şi „Să vedem cine vrea să-şi apere locul de muncă şi cine nu!”.
Iată doar câteva motive pentru care, în mod absolut just, justiţia a considerat greva minerilor din Valea Jiului ca fiind ilegală. Ca urmare, s-a transformat însă într-un adevărat coşmar naţional, totul desfăşurându-se după un scenariu de-a dreptul diabolic. În timp ce autorităţile au anunţat oficial că trupele de intervenţie ale Ministerului de Interne nu posedă armament de război, liderii minerilor au refuzat repetat renunţarea la protestele lor ilegale şi începerea unui dialog purtat în limitele bunului-simţ.
Pe fondul unor nemulţumiri reale ale unei părţi importante ale populaţiei, pe fondul grevei minerilor – fie ea şi ilegală – au fost grefate interesele personale, de grup, şi, nu în ultimul rând, politice.
De la bun început, minerii au acţionat pe două fronturi, regăsirea voită a unui mijloc de a dialoga nefiind decât un pretext pentru adevăratul lor obiectiv: venirea la Bucureşti. Nu putem trece cu vederea interviul acordat, încă de anul trecut, de liderul minerilor unui post de televiziune local, şi în care acesta dădea de înţeles că nu se mulţumeşte a fi conducătorul Văii Jiului, ci al întregii Românii. Iar prestaţia lamentabilă, ca să n-o numim altfel, a unor ofiţeri superiori din conducerea MI nu a făcut decât să-l sprijine pe Miron Cozma în facerea primilor paşi pe calea realizării înaltelor sale aspiraţii. În două rânduri, trupele de intervenţie au fost umilite de către strategii aflaţi în spatele minerilor. Strategi care ar trebui să ştie că reţinerea, dezarmarea şi sechestrarea prin forţă a organelor de ordine aflate în misiune reprezintă una dintre cele mai grave infracţiuni în orice stat de drept din lume. Vinovaţi însă de haosul social din ţară nu sunt minerii, nici patronatul, nici măcar Miron Cozma. Vinovaţi sunt cei care l-au eliberat, în pofida literei legii, pe liderul minerilor.
Din punct de vedere constituţional, şi chiar al legislaţiei internaţionale, aceste manifestări violente nu mai pot fi interpretate ca o simplă grevă sau un banal marş, ci doar ca o veritabilă rebeliune. Este vorba despre un atentat la principiile şi instituţiile fundamentale ale statului de drept, la siguranţa naţională şi la respectarea drepturilor omului. Acum, nu se mai pune problema de a fi cu minerii sau împotriva lor, de a fi de stânga sau de dreapta, la Putere sau în Opoziţie. Nici măcar de a fi pentru reformă sau împotriva ei. Acum, când s-au lansat apeluri la nesupunere civică, fiecare dintre noi trebuie să ne exprimăm cât se poate de clar opţiunea: suntem pentru democraţie sau pentru dictatură. Cale de mijloc nu mai există şi Parlamentul ales al României trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru apărarea statului de drept. Nu trebuie să se lase loc nici unei umbre de îndoială că nu sprijinim valoarea democraţiei în România.
Să nu uităm că fiecare dintre noi reprezentăm aici, în Parlament, zeci de mii de cetăţeni români. Care, votându-ne pe noi, au votat implicit pentru democraţie, ei exprimându-şi opţiunile în cadrul unor alegeri libere. Încă un motiv în plus pentru a cere Executivului reinstaurarea, în limitele legale, a ordinii în ţară şi de a transmite un semnal comun cetăţenilor României şi întregii lumi că nu vom permite abaterea cu nici un pas de la principiile statului de drept.
(Monitorul Oficial nr. 1 din 1 februarie 1999, Partea a II-a, Dezbateri parlamentare, Şedinţe comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului - Sesiunea extraordinară-ianuarie 1999)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu