miercuri, 1 august 2012

Nimeni nu îşi poate îngădui să facă abstracţie de prevederile Constituţiei


Înainte ca Biroul Electoral Central să comunice rezultatul final al referendumului, premierul Victor Ponta – dând curs îndemnului ambasadorului american – a adresat aseară un apel prin care a cerut tuturor să se abţină de la orice comentariu de natură să influenţeze Curtea Constituţională. Primul care a încălcat însă acest îndemn a fost – cine altul? – Preşedintele interimar Crin Antonescu, care a intenţionat să convingă CCR că, în fapt, demiterea Preşedintelui ales a operat deja, ea exprimând voinţa electorilor „vii”, care s-au prezentat la vot, şi care anulează discutarea, în drept, a realizării  sau nu a pragului electoral necesar pentru „validarea” referendumului.
La urma urmelor, dl. Antonescu recidivează. El nu face decât să reia atacurile dezonorante îndreptate împotriva Preşedintelui ales, atât cu prilejul susţinerii în Parlament a propunerii de suspendarea din funcţie a acestuia, cât şi, mai grav, după ce domnia sa a fost desemnat să asigure interimatul participând efectiv la o veritabilă campanie electorală împotriva adversarului său politic, respectiv prin participări la mitinguri organizate de USL, declaraţii belicoase de la înălţimea tribunei prezidenţiale. Într-un cuvânt, a săvârşit fapte grave, prin care a încălcat prevederile Constituţiei şi care sunt de natură să atragă răspunderea Preşedintelui interimar (art.99 raportat la art.95 şi 98 din Constituţie).
Să zicem că dl interimar nu a avut timp să se familiarizeze cu prevederile art.98 alin.2 din Constituţie, potrivit cărora „atribuţiile prevăzute la art.88-90 nu pot fi exercitate pe durata interimatului funcţiei prezidenţiale”.  Implicarea Preşedintelui – fie el şi interimar – în campania electorală pentru referendum este profund neconstituţională şi încalcă litera şi spiritul Constituţiei. În Legea fundamnetală se stipulează foarte clar că şeful statului – fie el şi interimar – trebuie să fie garantul respectării legii şi trebuie să fie echidistant.
Dar mi-e greu să accept ca dl Antonescu a uitat şi prevederile imperative ale art.84 alin.1 din Constituţie, potrivit cărora „În timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată”. Să fi crezut că interimarul nu este ţinut să respecte aceste prevederi constituţionale şi că poate să desfăşoare mai departe activitatea de om politic făcând propagandă şi susţinând public la mitinguri şi adunări publice formaţiunea din care chipurile formal a demisionat?
Este cât se poate de grav că tocmai domnia sa este prima persoană care uită de litera Constituţiei şi interpretează textele acesteia în favoarea unei formaţiuni politice.
Eu, unul, sunt dispus să iert ignoranţa dlui interimar, de vreme ce ea s-a manifestat şi la alţii. Mă gândesc de exemplu la dl Constantinescu care, în calitatea sa de fost preşedinte, a scris dlui Preşedinte al Comisiei Europene, José Manuel Durão Barroso, că este oportună demiterea actualului Preşedinte ales. Şi aceasta spre deosebire foştii preşedinţi ai Statelor Unite – Gerald Ford, Jimmy Carter şi Bill Clinton, precum şi a oamenilor care au lucrat în echipele lor (sau a preşedinţilor Bush şi Reagan) – care, după terminarea mandatelor, au fost ambasadorii cei mai de seamă ai noului preşedinte ales şi ai intereselor SUA.
Reamintesc dlui Crin Antonescu că, potrivit Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, după ce Biroul Electoral Central înaintează la Curtea Constituţională rezultatele centralizate la nivel naţional, „cuprinzând voturile valabil exprimate pentru fiecare răspuns de pe buletinul de vot şi numărul voturilor nule” (art.44), „Curtea Constituţională prezintă Parlamentului un raport cu privire la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional şi confirmă rezultatele acestuia” (art.45 alin.1). Tot astfel, potrivit Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, „Curtea Constituţională veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia” (art.46). Pe cale de consecinţă, garantul Constituţiei, Curtea Constituţională, cum semnalam şi în articolul Prag electoral post-referendum, nu este chemată prin hotărârea ce urmează să o pronunţe să „valideze” ori să „invalideze” rezultatele referendumului, ci doar să stabilească „dacă a fost respectată procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia”.

3 comentarii:

  1. Asadar, sa nu mai avem emotii? Se invalideaza, nu-i asa?

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, Da, Da! Da...asa este excelenta Corneliu Turianu, si din pacate orice roman care cunoaste limba romana, poate citi in limba romana, poate auzi si chiar si intelege in limba romana, intamplator sa mai aibe si un neuron, nu are cum sa nu constate ca paradoxal, cel care a incalcat Constitutia in mod evident a fost Antonescu prin cele precizate de Dvs. si Ponta prin tot ce inseamna declaratii publice si actiuni in consecinta la Bruxelles! Dar deh...Antena 3 domina manipularea celor multi si prosti!

    RăspundețiȘtergere
  3. Cum este posibil sa continue acest cosmar? Pesoanele care sunt in fruntea statului Roman, ar trebui institutionalizate, si sa li se aplice tratament medicamentos adecvat. Numai persoanele cu afectiuni psihice se pot comporta in acest fel, sfidind aproape 10 milioane de oameni!

    RăspundețiȘtergere